Comentarii

Cinteză, BNR: Sistemul bancar ar fi fost pe pierdere dacă nu deducea 2,4 miliarde lei din provizioan

9.12.2009 11:43

Sistemul bancar ar fi fost pe pierdere după primele nouă luni din 2009 dacă băncile nu ar fi fost scutite de provizionări în valoare de 2,4 miliarde lei prin măsura luată de BNR, de a deduce 25% din valoarea colateralului pentru credite cu restanţe peste 90 zile.   "Profitul realizat de bănci la septembrie a fost rezultatul deducerii a 25% din valoarea colateralului în cazul creditelor cu întârzieri la plată de peste 90 zile. Sumele neprovizionate datorită acestei măsuri au fost de 2,4 miliarde lei. Dacă nu luam această măsură sistemul ar fi fost în pierdere. Abia în octombrie vedem o uşoară revenire", a declarat miercuri directorul direcţiei de supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, în cadrul unui seminar financiar-bancar desfăşurat la Sinaia. Astfel, potrivit regulamentului BNR, băncile pot scădea nivelul provizioanelor constituite pentru creditele clasificate în categoria "pierdere", reprezentând restanţe de peste 90 de zile sau împrumuturi pentru care s-au iniţiat proceduri judiciare, cu maximum 25% din valoarea garanţiilor.

Profitul băncilor din România a fost în primele nouă luni din acest an de 680 milioane lei, faţă de 3,6 miliarde lei în intervalul similar al anului trecut.

Aşteptăm noi majorări de capital la bănci greceşti

Unele bănci greceşti vor efectua majorări de capital în perioada următoare, a declarat miercuri directorul direcţiei de supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, care a precizat că toate majorările efectuate din iunie 2008 la nivel de sistem, cu o singură excepţie, au fost solicitate de banca centrală.

"În capitalul total, se menţine clasificarea. Astfel, Grecia avea 26,8% în total capital la septembrie 2009, iar Austria 17,1%. Grecia îşi va consolida poziţia, deoarece aşteptăm majorări de capital la bănci greceşti", a precizat Cinteză, în cadrul unui seminar financiar-bancar desfăşurat la Sinaia şi organizat de BNR, Asociaţia Băncilor (ARB) şi Alpha Bank. La nivelul întregului sistem bancar, solvabilitatea se plasa la 13,7% după primele 9 luni din 2009 faţă de 11,9% la final de septembrie 2008.

În plus, Cinteză a subliniat că majoritatea creşterilor de capital din iunie 2008 până în prezent au fost solicitate de BNR.

"Tot ce a fost majorare de capital din iunie până în momentul de faţă, cu o singură excepţie pentru care acţionarii şi-au asumat schimbarea de strategie, toate au fost efectuate ca urmare a unei solicitări scrise sau verbale de la BNR", a spus el.

Erste plăteşte impozit cu 10% mai mic pentru expunerea faţă de BCR după modificarea de statut Acum 19 minute
Impozitul pe care Erste îl plăteşte în Austria pentru expunerile pe care le are faţă de o entitate "nepoată", cum este cazul BCR, care este deţinută indirect de societatea cu răspundere limitată EBG Ceps Holding GmbH, este cu 10% mai mic decât în cazul unui acţionariat direct.

"Impozitul pe care Erste îl plăteşte pentru expunerile pe care le are faţă de o nepoată se reduce cu 10%. Este o practică răspândită, noi şi ungurii suntem ultimii care au aprobat modificarea", a declarat miercuri directorul direcţiei de supraveghere din cadrul BNR, Nicolae Cinteză, în cadrul seminarului bancar EU-Cofile desfăşurat la Sinaia şi organizat de BNR, Asociaţia Băncilor (ARB) şi Alpha Bank.

Recent, grupul austriac Erste a transferat pachetul de 69,3% din acţiunile pe care le deţine la BCR către o firmă cu statut de SRL în Austria, EBG Ceps Holding GmbH. La rândul ei, această firmă este controlată de un alt SRL, EGB Ceps Beteilungen GmbH. Astfel, Erste a interpus în relaţia cu BCR două SRL-uri, externalizându-şi astfel expunerea directă pe cea mai mare bancă din România.

Alte comentarii

SPAD
AAA26,191,91%
CETV349,00-3,00%
ČEZ890,001,37%
ECM49,102,19%
ERSTE847,300,59%
FORTUNA108,400,37%
KITD187,00-0,27%
KB4 200,000,48%
NWR277,003,55%
ORCO213,001,43%
PEGAS445,00-0,34%
P.MORRIS9 110,00-11,38%
O2416,801,66%
UNIPETROL185,70-0,70%
VIG970,00-0,41%
Indici
PX1 241,900,76%
DAX7 254,633,06%
FTSE 1006 028,112,23%
CAC 404 006,652,51%
ATX2 845,941,88%
DJES 502 614,471,71%
BUX23 995,201,67%
WIG 202 930,291,46%
Russian dep.1 748,321,06%
DJI12 455,621,54%
Nasdaq2 801,082,04%
SP5001 331,541,44%
Nikkei 2259 606,821,76%
Futures pe indici
DJES 50 Fut.2 798,210,47%
DJI Fut.11 910,401,14%
Nasdaq Fut.2 242,960,65%
SP500 Fut.1 273,801,20%
Comoditati
Crude Oil109,821,42%
Brent122,641,08%
Gold1 503,990,51%
Cooper428,501,42%
Silver44,922,16%
Coal128,96-0,35%
Forex
EUR/USD1,45241,32%
EUR/GBP0,88520,75%
EUR/CHF1,29400,32%
EUR/PLN3,9641-0,08%
EUR/HUF264,3300-0,64%
EUR/RUB40,77820,59%
EUR/CZK24,19400,11%
PLN/CZK6,10340,17%
HUF/CZK9,15430,73%
RUB/CZK0,5935-0,32%
GBP/CZK27,3310-0,64%
USD/CZK16,6569-1,22%
USD/CHF0,8910-0,98%
USD/JPY82,3500-0,29%
USD/PLN2,7290-1,39%
USD/RUB28,0779-0,82%
USD/GBP0,6094-0,57%

Updated 20.4.2011 16:26

(Atenţie: datele au întârziere)

Azi e 28.4. 2024
New York 03:18
closed 30:12
Londra 08:18
closed 23:42
Frankfurt 09:18
closed 23:42
Praga 09:18
closed 23:57
Moscova 11:18
closed 20:42
Tokio 16:18
closed 16:42
cz ru hu pl ro si bg en
CAPITAL PARTNERS a.s. E-mail CAPITAL PARTNERS a.s.

Căutare:  

Stockmarket Google Finance Market Watch