Situaţia de pe pieţele bursiere americane din ziua de 10.11.09
11.11.2009
Şdinţa burseră de marţi din Wall Street, nu a înregistrat rezultatul extrem de favorabil de luni, deoarece ieri a avut loc o anumită retragere time-out, manifestată prin retrageri de câştiguri nesemnificative, piaţa şi indicii încercând să profite de noi impulsuri pentru a continua în direcţia bunului sentiment existent în piaţă, în condiţiile în care piaţa este dominată de stabilizare. Însă, în lipsa datelor macro, astfel de impulsuri nu au existat, iar RF nu mai au o influenţă la fel de mare ca până acum: companiile care raportează nu mai sunt de referinţă, iar rezultatele în sine, fiind destul de contradictorii.
În consecinţă, cursurile acţiunilor au oscilat în intervale destul de înguste, la fel comportându-se şi dolarul faţă de celelate monede. În plus, dolarul a fost impulsionat de scăderea lirei sterline, ca urmare a afirmaţiei agenţiei de rating, Fitch Ratings, că economia britanică dace parte dintre candidaţii care ar putea să obţină o re-evaluare a nivelului ratingului de credit AAA. Partea britanică a declarat însă că rating-ul său rămâne neschimbat.
Principalii indici bursieri americani: blue chips index Dow Jones Industrial Average este la nivelul de 10.247 p (+20,10 p, resp. +0,2%), fiind cea de-a 5-a creştere consecutivă a sa şi atingând un nou maxim anual, indicele tehnologic Nasdaq Composite s-a oprit la valoarea de 2.151,08 p (-2,98 p, resp. -0,14%), iar indicele complex Standard and Poor´s 500 se află la nivelul de 1.093,01 p (-0,07 p, resp. -0,01%), ceea ce demonstrează că la acest indice se formează o graniţă puternică de rezistenţă la valoarea de 1.100 p.
În sectorul financiar, care a terminat cu o scădere medie de -0,5%, a sosit ştirea de la Bloomberg, precum că AIG va fi în măsură să ramburseze împrumutul primit de la stat, dacă va continua preocesul de stabilizare al economiei.
Pe pieţele de comodităţi, preţul petrolului Light Sweet a fost de 78,72 USD/baril, iar aurul a avut un curs de 1.108,50 USD/uncia (nivelul actual fiind însă de 1.115,60 USD).
Pe pieţele forex, rata cross EUR/USD era la graniţa de 1,4978, dar acum slăbeşte la 1,5026.
.
Pieţele asiatice: Nikkei 225 +0,01%, HangSeng +1,6% şi Shanghai Comp. -0,11% (producţia industrială chineză, intra-anual, a crescut cu +16%, iar retail sales yoy a crecsut cu +16,2% .
US futures : DJIA +51 p, Nasdaq 100 +6,75 p şi Shanghai Comp. +5,30 p.
CAPITAL PARTNERS a.s.
J. Stoulil
AAA | 26,19 | 1,91% |
CETV | 349,00 | -3,00% |
ČEZ | 890,00 | 1,37% |
ECM | 49,10 | 2,19% |
ERSTE | 847,30 | 0,59% |
FORTUNA | 108,40 | 0,37% |
KITD | 187,00 | -0,27% |
KB | 4 200,00 | 0,48% |
NWR | 277,00 | 3,55% |
ORCO | 213,00 | 1,43% |
PEGAS | 445,00 | -0,34% |
P.MORRIS | 9 110,00 | -11,38% |
O2 | 416,80 | 1,66% |
UNIPETROL | 185,70 | -0,70% |
VIG | 970,00 | -0,41% |
PX | 1 241,90 | 0,76% |
DAX | 7 254,63 | 3,06% |
FTSE 100 | 6 028,11 | 2,23% |
CAC 40 | 4 006,65 | 2,51% |
ATX | 2 845,94 | 1,88% |
DJES 50 | 2 614,47 | 1,71% |
BUX | 23 995,20 | 1,67% |
WIG 20 | 2 930,29 | 1,46% |
Russian dep. | 1 748,32 | 1,06% |
DJI | 12 455,62 | 1,54% |
Nasdaq | 2 801,08 | 2,04% |
SP500 | 1 331,54 | 1,44% |
Nikkei 225 | 9 606,82 | 1,76% |
DJES 50 Fut. | 2 798,21 | 0,47% |
DJI Fut. | 11 910,40 | 1,14% |
Nasdaq Fut. | 2 242,96 | 0,65% |
SP500 Fut. | 1 273,80 | 1,20% |
Crude Oil | 109,82 | 1,42% |
Brent | 122,64 | 1,08% |
Gold | 1 503,99 | 0,51% |
Cooper | 428,50 | 1,42% |
Silver | 44,92 | 2,16% |
Coal | 128,96 | -0,35% |
EUR/USD | 1,4524 | 1,32% |
EUR/GBP | 0,8852 | 0,75% |
EUR/CHF | 1,2940 | 0,32% |
EUR/PLN | 3,9641 | -0,08% |
EUR/HUF | 264,3300 | -0,64% |
EUR/RUB | 40,7782 | 0,59% |
EUR/CZK | 24,1940 | 0,11% |
PLN/CZK | 6,1034 | 0,17% |
HUF/CZK | 9,1543 | 0,73% |
RUB/CZK | 0,5935 | -0,32% |
GBP/CZK | 27,3310 | -0,64% |
USD/CZK | 16,6569 | -1,22% |
USD/CHF | 0,8910 | -0,98% |
USD/JPY | 82,3500 | -0,29% |
USD/PLN | 2,7290 | -1,39% |
USD/RUB | 28,0779 | -0,82% |
USD/GBP | 0,6094 | -0,57% |
Updated 20.4.2011 16:26
(Atenţie: datele au întârziere)
Continutul acestei pagini are doar un caracter informativ conditiile de utilizare le gasiti aici: www.stockmarket.cz.
CAPITAL PARTNES s.a. utilizeaza informatii din baza de date a CTK (oficiul de pressa ceh) ale căror conţinut este protejat de dreptul de autor.
Transcrierea, difuzarea sau divulgarea conţinutului sau a unei parti din continut, prin orice mijloace, fără acordul prealabil al ČTK este strict interzisă.
Copyright (2010) The Associated Press (AP) - Toate drepturile rezervate. AP Materialele nu pot fi publicate, difuzate, copiate sau redistribuite.