Comentarii

Desfiintarea pietei Rasdaq va crestea capitalizarea BVB, iar actiunile companiilor transferate la co

12.8.2010 11:40

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) si Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au cazut de acord ca piata Rasdaq sa fie desfiintata, cei mai valorosi emitenti de pe aceasta piata urmand a fi transferati la cota Bursei iar restul pe sistemul alternativ de tranzactionare, potrivit ZF. Brokerii spun ca cel mai mare avantaj al acestei masuri este ca prin majorarea numarului companiilor listate va creste capitalizarea bursiera, iar companiile vor intra intr-un sistem de tranzactionare acceptat de investitorii institutionali.

"Companiile de pe Rasdaq erau tranzactionate si pana in prezent prin acelasi sistem, Arena, si din punct de vedere tehnic erau la fel de usor accesibile, insa nu faceau parte, in acceptiunea unor investitori institutionali dintr-o piata reglementata, iar acestia prin statut nu au voie sa investeasca intr-o piata nereglementata", a declarat pentru HotNews.ro Mihai Chisu, broker la IFB Finwest.

Din punctul sau de vedere, trecerea acestor companii pe o piata reglementata, cum este cea a Bursei, este un pas extrem de important, deoarece vor putea intra intr-un sistem de tranzactionare acceptat de catre o categorie foarte importanta de investitori, cei institutionali. "Cea mai importanta modificare ar fi ca o mare parte a clientilor institutionali vor putea cumpara aceste titluri. O larga categorie a acestora nu au voie sa cumpere actiunie de pe o piata care nu este reglementata conform regulamentelor CNVM", a subliniat Chisu.

In ceea ce priveste raportarile pe care aceste companii vor trebui sa le faca, Mihai Chisu spune ca nu vor exista schimbari foarte mari, in conditiile in care companiile listate pe Rasdaq au obligatii foarte apropiate de cele de pe BVB.

"Trecerea acestor companii la cota Bursei nu va avea impact asupra raportarilor si regulilor pe care trebuie sa le respecte, numai ca pe piata principala sunt niste sisteme de raportare mult mai bine puse la punct. Toate aceste companii vor intra intr-un sistem de raportare mult mai bine pus la punct, insa nu este un lucru de mare noutate pentru ele pentru ca aveau si pe piata Rasdaq niste regulamente si un sistem de raportare", a precizat brokerul IFB Finwest.

Totodata, emitentii care vor fi transferati la cota Bursei vor beneficia si de o atentie sporita, iar publicitatea de care se vor bucura ar putea genera si o forta de vanzare sporita.

"Multe dintre ele sunt companii bune, dar care nu au reusit sa se detaseze ca imagine si probabil ca viitorul lor pe o piata principala va sta sub acest interes de a se remarca si de a pune in functiune strategii de marketig si de PR. Depinde insa de fiecare manager in parte sa faca acest pas asa cum trebuie", a mai spus Mihai Chisu.

El a mai aratat ca, in mod normal, transferarea unor companii de pe piata Rasdaq la cota Bursei va duce si la o majorare a numarului de tranzactii. De asemenea, numarul investitorilor va creste.

"O astfel de deschidere catre bursa care nu poate sa creeze dezavantaje va aduce multe companii bune in atentia tuturor", a incheiat Mihai Chisu.

Conform ZF, Bursa de Valori Bucuresti ar putea castiga 400 de noi emitenti in urma desfiintarii pietei Rasdaq.

Propunerile Bursei de Valori Bucuresti aflate pe masa de lucru a CNVM stabilesc ca emitentii Rasdaq care au o capitalizare bursiera de minim un milion de euro vor fi selectati de Bursa pentru a fi transferati pe piata reglementata a BVB, in timp ce restul companiilor listate pe Rasdaq vor trece pe Sistemul Alternativ de Tranzactionare (ATS) al Bursei. Bursa a mai propus ca emitentii eligibili sa obtina o derogare de la criterii precum un free-float de minim 25%, dar si de la unele conditii de mentinere la cota Bursei precum numarul si valoarea tranzactiilor zilnice.




Alte comentarii

SPAD
AAA26,191,91%
CETV349,00-3,00%
ČEZ890,001,37%
ECM49,102,19%
ERSTE847,300,59%
FORTUNA108,400,37%
KITD187,00-0,27%
KB4 200,000,48%
NWR277,003,55%
ORCO213,001,43%
PEGAS445,00-0,34%
P.MORRIS9 110,00-11,38%
O2416,801,66%
UNIPETROL185,70-0,70%
VIG970,00-0,41%
Indici
PX1 241,900,76%
DAX7 254,633,06%
FTSE 1006 028,112,23%
CAC 404 006,652,51%
ATX2 845,941,88%
DJES 502 614,471,71%
BUX23 995,201,67%
WIG 202 930,291,46%
Russian dep.1 748,321,06%
DJI12 455,621,54%
Nasdaq2 801,082,04%
SP5001 331,541,44%
Nikkei 2259 606,821,76%
Futures pe indici
DJES 50 Fut.2 798,210,47%
DJI Fut.11 910,401,14%
Nasdaq Fut.2 242,960,65%
SP500 Fut.1 273,801,20%
Comoditati
Crude Oil109,821,42%
Brent122,641,08%
Gold1 503,990,51%
Cooper428,501,42%
Silver44,922,16%
Coal128,96-0,35%
Forex
EUR/USD1,45241,32%
EUR/GBP0,88520,75%
EUR/CHF1,29400,32%
EUR/PLN3,9641-0,08%
EUR/HUF264,3300-0,64%
EUR/RUB40,77820,59%
EUR/CZK24,19400,11%
PLN/CZK6,10340,17%
HUF/CZK9,15430,73%
RUB/CZK0,5935-0,32%
GBP/CZK27,3310-0,64%
USD/CZK16,6569-1,22%
USD/CHF0,8910-0,98%
USD/JPY82,3500-0,29%
USD/PLN2,7290-1,39%
USD/RUB28,0779-0,82%
USD/GBP0,6094-0,57%

Updated 20.4.2011 16:26

(Atenţie: datele au întârziere)

Azi e 22.12. 2024
New York 10:44
closed 22:46
Londra 15:44
closed 16:16
Frankfurt 16:44
closed 16:16
Praga 16:44
closed 16:31
Moscova 18:44
closed 13:16
Tokio 23:44
closed 09:16
cz ru hu pl ro si bg en
CAPITAL PARTNERS a.s. E-mail CAPITAL PARTNERS a.s.

Căutare:  

Stockmarket Google Finance Market Watch