Comentarii

Silviu Pop: O nouă criză financiară de proporţii este inevitabilă

12.8.2010 09:24

O ştire recentă de pe Bloomberg  vorbea despre faptul că o nouă criză financiară ar putea avea loc în 2015. Estimarea a fost făcută pornind de la ceea ce a spus în ianuarie 2010 şeful JPMorgan Chase, Jamie Dimon, care a declarat că o dată la 5-7 ani, sectorul financiar trece printr-o perioadă pronunţată de tensiuni. Ceea ce n-au scris cei de la Bloomberg este că în condiţiile în care neîncrederea domină pe toate palierele economiei, o criză locală s-ar putea transmite foarte uşor la nivel global.

Dar care-i cauza, cine-i principalul vinovat pentru această stare de fapt? După mine, răspunsul este în ultimul paragraf al ştirii despre care vorbeam mai sus: piaţa derivatelor financiare OTC (over-the-counter), acuzată în repetate rânduri că ar fi extrem de opacă, este în valoare de 615 mii de miliarde de dolari. Mii de miliarde… de dolari! Inimaginabil de multe zerouri. Cifra este din decembrie 2009, de când Banca Reglementelor Internaţionale are cele mai recente date. Ca să vedem cum a evoluat piaţa OTC de în ultimii ani, am adunat nişte date pe care vi le prezint imediat. Câteva precizări metodologice pentru graficul următor: sumele sunt în mii de miliarde de dolari, sursele datelor sunt Banca Reglementelor şi Fondul Monetar Internaţional; datele pe OTC sunt pentru sfârşitul anului respectiv, cu excepţia celor pentru 1998, care sunt din iunie, de când Banca Reglementelor publică asemenea statistici.

La nivel global se învârt sume de bani “virtuali” de 20 de ori mai mari decât masa monetară care le poate rambursa, sau vreo 580 de mii de miliarde de dolari. Este o cifră imensă şi ne arată că vorbim despre sute de mii de miliarde de dolari care nu au acoperire în absolut nimic. Şi cum este exclus să vorbim de plăţi în natură, în momentul în care se va sparge o nouă bulă legată de piaţa OTC, chiar şi dacă va avea o pondere mică în totalul sectorului, implicaţiile asupra economiei reale vor fi majore.

Alte comentarii

SPAD
AAA26,191,91%
CETV349,00-3,00%
ČEZ890,001,37%
ECM49,102,19%
ERSTE847,300,59%
FORTUNA108,400,37%
KITD187,00-0,27%
KB4 200,000,48%
NWR277,003,55%
ORCO213,001,43%
PEGAS445,00-0,34%
P.MORRIS9 110,00-11,38%
O2416,801,66%
UNIPETROL185,70-0,70%
VIG970,00-0,41%
Indici
PX1 241,900,76%
DAX7 254,633,06%
FTSE 1006 028,112,23%
CAC 404 006,652,51%
ATX2 845,941,88%
DJES 502 614,471,71%
BUX23 995,201,67%
WIG 202 930,291,46%
Russian dep.1 748,321,06%
DJI12 455,621,54%
Nasdaq2 801,082,04%
SP5001 331,541,44%
Nikkei 2259 606,821,76%
Futures pe indici
DJES 50 Fut.2 798,210,47%
DJI Fut.11 910,401,14%
Nasdaq Fut.2 242,960,65%
SP500 Fut.1 273,801,20%
Comoditati
Crude Oil109,821,42%
Brent122,641,08%
Gold1 503,990,51%
Cooper428,501,42%
Silver44,922,16%
Coal128,96-0,35%
Forex
EUR/USD1,45241,32%
EUR/GBP0,88520,75%
EUR/CHF1,29400,32%
EUR/PLN3,9641-0,08%
EUR/HUF264,3300-0,64%
EUR/RUB40,77820,59%
EUR/CZK24,19400,11%
PLN/CZK6,10340,17%
HUF/CZK9,15430,73%
RUB/CZK0,5935-0,32%
GBP/CZK27,3310-0,64%
USD/CZK16,6569-1,22%
USD/CHF0,8910-0,98%
USD/JPY82,3500-0,29%
USD/PLN2,7290-1,39%
USD/RUB28,0779-0,82%
USD/GBP0,6094-0,57%

Updated 20.4.2011 16:26

(Atenţie: datele au întârziere)

Azi e 22.12. 2024
New York 09:58
closed 23:32
Londra 14:58
closed 17:02
Frankfurt 15:58
closed 17:02
Praga 15:58
closed 17:17
Moscova 17:58
closed 14:02
Tokio 22:58
closed 10:02
cz ru hu pl ro si bg en
CAPITAL PARTNERS a.s. E-mail CAPITAL PARTNERS a.s.

Căutare:  

Stockmarket Google Finance Market Watch