Într-un clasament al ţărilor unde firmele obişnuiesc să se bazeze pe şpăgi grase pentru a obţine contracte în străinătate, Germania ocupă un loc absolut onorabil şi onorant. Locul cinci, cu 8,6 puncte din 10, în condiţiile în care 10 puncte înseamnă risc zero de astfel de practici ilegale.

Cu toate acestea, câteva răsunătoare (şi extrem de scumpe) scandaluri de mită şi corupţie care au zguduit în ultimul an lumea afacerilor au implicat tocmai companii germane: Siemens, MAN şi Daimler. Iar iţele celui de-al treilea au ajuns până în România, una din cele 22 de ţări unde Daimler AG a "investit", sub formă de mită, 3,3 milioane de euro pentru a-şi asigura contracte grase cu autorităţile, în perioada 1998-2008. Asta reiese, fără drept de apel, din documentaţia consistentă obţinută de procurorii din SUA, ţară unde Daimler a făcut obiectul unui proces pe măsura notorietăţii sale şi care se va încheia printr-o înţelegere evaluată la 140 de milioane de euro.

Singurul contract consistent care a implicat autorităţile române şi grupul Daimler a fost cel prin care RATB a achiziţionat 1.000 de autobuze Citaro în două tranşe de câte 500 de bucăţi. Valoarea contractului a fost de peste 200 de milioane de euro, el datând din 2005, din perioada mandatului de primar al lui Adriean Videanu. El este cel care a semnat decizia prin care firma EvoBus (dealer Mercedes) a fost declarată câştigătoarea licitaţiei, în defavoarea companiei franceze Iris Bus (dealer Iveco).
Recent, senatorul Dan Voiculescu s-a adresat procurorului general adjunct al SUA, Gary G. Grindler, care este şi coordonator al anchetei în cazul Daimler, solicitând furnizarea unor detalii referitoare la afacerile Daimler AG în România. Drept răspuns, oficialul american a spus că Departamentul de justiţie al SUA poate oferi României toate informaţiile de care dispune, însă este necesar ca acestea să fie solicitate de Ministerul Justiţiei de la Bucureşti. În consecinţă, senatorul Dan Voiculescui i-a adresat o scrisoare oficială lui Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei. Următorul pas în orice demers vizând acest scandal este în responsabilitatea ministrului. Fiind vorba despre un contract pe bani publici şi aflat în derulare, transmiterea de SUA a eventualelor informaţii, mărturii, declaraţii, documente sau înregistrări în acest caz ar fi de mare importanţă.

Scandalul se anunţă deja destul de usturător pentru grupul german, atât la capitolul financiar, cât şi la cel al imaginii. Pentru că a ridicat o seamă de întrebări. Cum a fost posibil ca un nume atât de respectat pe piaţă să recurgă la practici ilegale, mituind oficiali din 22 de state? Este acesta "modelul german" de a face afaceri? Este arma secretă cu ajutorul căreia Germania a deţinut primul loc în clasamentul exportatorilor? Poate că da, spun analişti citaţi de publicaţia Der Spiegel. Cel puţin înainte de 1998, când aşa-numitele "plăţi utile" ("Nützliche Aufwendungen" - N.A., acronim regăsit pe dosarele confiscate la filiala Daimler din Turcia şi în care s-au găsit informaţii despre amploarea actelor de corupţie) nu erau doar permise, ci şi supuse unui regim special de impozitare, pe post de cheltuieli deductibile. Era o practică absolut acceptată în lumea germană a afacerilor ca persoana sau persoanele care-şi puteau pune la bătaie influenţa pentru a sprijini semnarea unui contract să fie bine "unse", cu tot cu familii.

Vântul schimbării a început să bată dinspre celălalt mal al Atlanticului în 1977. Companiilor americane li s-a interzis prin lege să ofere "atenţii materiale" pentru a-şi asigura contracte în străinătate. Pe motiv că această lege îi dezavantajează în faţa concurenţilor din Germania sau din alte ţări, afaceriştii din SUA au cerut ca şi aceştia să scoată mita în afara legii. Germania s-a conformat în 1999. De atunci, companiile germane n-au mai avut voie să apeleze la plăţile utile. Cel puţin teoretic. Pentru că, în realitate, cel puţin în cazul Daimler, practica s-a păstrat, bine camuflată în spatele noului cadru legal. Iar cultura corporatistă o tolera, ba chiar o încuraja, după cum se arată în plângerea înaintată de procurorii americani.

Câteva exemple. Între 2000 şi 2005, Daimler a vândut în Rusia vehicule în valoare de 1,4 miliarde de euro, din care circa 5% în urma unor contracte cu statul. Pentru acestea, Daimler a plătit 3 milioane de euro ca "stimulent" pentru factorii de decizie.

În China, oficialii Daimler au plătit tot în perioada 2000-2005 peste 4 milioane de euro pe post de cadouri unor oficiali guvernamentali chinezi. Statul chinez s-a ales cu vehicule comerciale în valoare de peste 112.357.719 euro. Iar în Turkmenistan, Daimler a livrat, în februarie 2000, un autoturism Mercedes-Benz clasa S blindat, în valoare de peste 300.000 euro, unui oficial guvernamental, pe post de cadou de ziua lui. În acea perioadă, Daimler se afla în negocieri cu Turkmenistan pentru livrarea a trei Mercedes Sprinter în echipare VIP, două MB clasa S blindate, 34 de MB Sprinter Blindate, 48 de camioane Actros şi alte 80 de camioane Actros echipate pentru transportul combustibililor.

Înainte de 1999, multe dintre aceste plăţi se bazau pe un sistem prin care erau procesate absolut legal, cu ajutorul unor conturi-terţe accesabile de către subsidiarele din străinănate ale grupului Daimler. În aceste conturi erau transferate anumite discounturi şi comisioane la care subsidiarele puteau umbla atunci când vindeau în afara Germaniei autovehiculele produse de firma-mamă. În rapoartele de audit se arăta că aceste conturi trebuie manevrate "cu maximă discreţie".

După 1999, la o întâlnire a mangementului Daimler cu şeful auditului, acesta a explicat care este noul cadru legislativ şi ce restricţii implică. I s-a răspuns că renunţarea la "plăţile utile" va însemna că firma va pierde importante contracte de vânzare în multe state. Deşi a cerut şi a aprobat un cod de integritate la nivelul întregului grup, managementul nu a luat nici o măsură concretă prin care să forţeze aplicarea prevederilor codului şi, de asemenea, nu a făcut nimic pentru a împiedica, pe viitor, utilizarea "plăţilor speciale". În anul 2000, directorul de audit a informat conducerea că bănuieşte că angajaţii Daimler recurg la practici ilegale. El a propus ca departamentul său să ia la bani mărunţi acele conturi-terţe, să identifice "favorurile acordate care ar putea fi problematice din punct de vedere legal" şi să le anuleze cât de repede posibil. Însă mai-marii din departamentul de vânzări n-au vrut să permită o mai mare transparenţă.

Compania a intrat în vizorul anchetatorilor americani după ce David Bazzetta, un fost auditor al grupului, a denunţat practicile din interiorul Daimler. Desigur, a luat această decizie după ce a foat dat afară, în 2004. A început o anchetă de proporţii nemaipomenite până atunci de vreo firmă germană. În conformitate cu legislaţia SUA, de anchetă s-a ocupat o firmă din New York: Skadden. Angajaţii săi aveau dreptul să se comporte întocmai ca nişte procurori, dacă nu cumva aveau puteri şi mai mari. I-au luat la întrebări pe managerii Daimler din Germania, Europa de Est, Africa şi Asia, au cotrobăit prin birouri şi computere fără să aibă nevoie de mandate de percheziţie. Iar conducerea Daimler nu le-a pus nici o piedică, pentru a nu fi suspectată că ar avea ceva de ascuns. Nu mai puţin de 45 de directori din grup au fost demişi şi, de fiecare dată când trebuia angajată o persoană nouă pe un post rămas vacant, conducerea Daimler cerea şi părerea celor de la Skadden.

La finalul anchetei, Departamentul de Justiţie al SUA a acuzat grupul german că a falsificat documente pentru a eluda Legea Practicilor Străine şi de Corupţie, care statuează că este ilegală darea de mită pentru a obţine afaceri în străinătate. Procurorii americani au vizat perioada 1998-2007, în care Daimler a deţinut constructorul auto american Chrysler.

Ungaria şi Croaţia anchetează. România nici măcar nu întreabă
Scandalul Daimler a ricoşat şi în sistemele de justiţie ale unora dintre statele menţionate pe "lista ruşinii". Dacă autorităţile române nu au avut, până în prezent, nici măcar curiozitatea să afle ce documente care implică România se regăsesc în amplul dosar alcătuit de procurorii americani, cele din Croaţia şi Ungaria au pornit pe firul evenimentelor. Presa de la Zagreb relata că valoarea şpăgilor acordate oficialilor Croaţia este de 4,7 milioane de euro. De aceşti bani, Daimler a dorit să înhaţe un contract pentru a livra 210 maşini de pompieri, în valoare de 110 milioane de euro. Autorităţile croate au deschis o anchetă pentru a afla dacă au existat ilegalităţi în procedura de atribuire a respectivului contract. La Budapesta a început o anchetă pe marginea cumpărării unor autobuze produse de grupul Daimler de către compania de stat Volánbusz. Apele s-au agitat şi în Rusia. Potrivit Moscow Times, procurorul general al Rusiei a cerut Departamentului american de Justiţie informaţii despre acest caz. Sursa citată preciza că acest demers s-a făcut la ordinul direct al preşedintelui Dmitri Medvedev.

Un lucru este sigur: grupul Daimler n-are motive să se teamă de eventuale consecinţe penale în Germania. Un purtător de cuvânt al procuraturii declara, pentru Der Spiegel, că nu există dovezi care să indice faptul că la Daimler exista, cu bună-ştiinţă a managementului la vârf, un "sistem" care să promoveze cultura corupţiei. "Daimler va scăpa ieftin în comparaţie cu Siemens, firma al cărei scandal de corupţie a costat peste două miliarde de euro. Asta se întâmplă, în parte, pentru că mitele oferite de Daimler erau sensibil mai mici decât cele de la Siemens", scrie der Spiegel. Ce înseamnă "ieftin", la acest nivel? Mai mult de jumătate de miliard de euro - nota de plată pe care grupul Daimler o va avea de achitat la finalul scandalului.