Comentarii

Sfat Erste Bank: Cumpăraţi aur

24.6.2010 08:44

Analiştii Erste Bank văd o apreciere considerabilă a aurului în următorii doi ani, metalul galben fiind considerat de către investitori cel mai bun activ. Aceştia cred că aurul va creşte până la 1.600 de dolari pe uncie în următorul an şi la 2.300 de dolari pe uncie pe termen mediu.

Din 2001, preţul aurului a crescut de aproape cinci ori, având un ritm mediu de creştere anuală de 13,5%. Aprecierea, deşi considerabilă, nu este văzută ca una sustenabilă în piaţă, dar acest lucru s-ar putea schimba în scurt timp, după ce mai multe bănci centrale au trecut la achiziţia masivă de aur.

În India, Arabia Saudită şi China, băncile centrale au devenit cumpărător net, pentru prima data în ultimii 20 de ani, astfel, cred analiştii Erste Group, putem vorbi de o nouă etapa de creştere a pieţei.

“Pe măsura ce încrederea în moneda fiduciara scade constant, aurul îşi demonstrează din nou stabilitatea valorii, aşa cum a făcut-o şi până acum, de-a lungul secolelor”, se arată în raportul Erste.

Cea mai bună dovada a faptului că nivelul actual al pretului aurului nu este nici pe departe o situaţie speculativă este comparaţia dintre datoria publică şi aurul detinut, spun analiştii.

“Dacă s-ar acoperi cu aur 10% din datoria publică a SUA, preţul aurului ar trebui sa urce la 4.500 de dolari. În prezent, experţii preconizează că preţul aurului va ajunge la aproximativ 2.300 de dolari, pe termen mediu. Într-un interval de un an, aceştia prevăd un preţ de 1.600 de dolari pe uncie”, se arată în raport.

În prezent, uncia de aur este cotată la 1.244 de dolari.
Cei de la Erste recomandă aurul ca garanţie pentru portofoliu, şi spun că cererea de aur a crescut constant în ultimii ani, numai în 2009 aceasta ridicându-se la 1.270 tone. De altfel, chiar şi fondurile de hedging încep să acorde o pondere tot mai mare aurului în alocarea activelor.

Deşi unii văd aurul ca fiind “investiţia preferată a celor care propovăduiesc sfârşitului lumii, a pesimiştilor şi a propagandiştilor fricii care mizeaza pe căderea sistemului financiar”, Ronald Stöferle, Analist Aur in cadrul Erste Group, spune că nu ar trebui să trecem cu vederea că “aurul este o excelentă garanţie pentru portofoliu, având în spate o istorie de mai multe mii de ani“.

Faptul că aurul nu este expus aceloraşi riscuri la care sunt expuse celelate investiţii şi metode de păstrare a valorii, face ca acesta să fie mult mai sigur în acest context economic.

„Practic, toate valutele de hârtie se depreciază clar faţă de aur, pe termen lung. Nu credem ca problemele cu care ne confruntam pot fi rezolvate în doar cateva zile“, a explicat Stöferle perspectiva sa pozitivă privind preţul aurului.

Alte comentarii

SPAD
AAA26,191,91%
CETV349,00-3,00%
ČEZ890,001,37%
ECM49,102,19%
ERSTE847,300,59%
FORTUNA108,400,37%
KITD187,00-0,27%
KB4 200,000,48%
NWR277,003,55%
ORCO213,001,43%
PEGAS445,00-0,34%
P.MORRIS9 110,00-11,38%
O2416,801,66%
UNIPETROL185,70-0,70%
VIG970,00-0,41%
Indici
PX1 241,900,76%
DAX7 254,633,06%
FTSE 1006 028,112,23%
CAC 404 006,652,51%
ATX2 845,941,88%
DJES 502 614,471,71%
BUX23 995,201,67%
WIG 202 930,291,46%
Russian dep.1 748,321,06%
DJI12 455,621,54%
Nasdaq2 801,082,04%
SP5001 331,541,44%
Nikkei 2259 606,821,76%
Futures pe indici
DJES 50 Fut.2 798,210,47%
DJI Fut.11 910,401,14%
Nasdaq Fut.2 242,960,65%
SP500 Fut.1 273,801,20%
Comoditati
Crude Oil109,821,42%
Brent122,641,08%
Gold1 503,990,51%
Cooper428,501,42%
Silver44,922,16%
Coal128,96-0,35%
Forex
EUR/USD1,45241,32%
EUR/GBP0,88520,75%
EUR/CHF1,29400,32%
EUR/PLN3,9641-0,08%
EUR/HUF264,3300-0,64%
EUR/RUB40,77820,59%
EUR/CZK24,19400,11%
PLN/CZK6,10340,17%
HUF/CZK9,15430,73%
RUB/CZK0,5935-0,32%
GBP/CZK27,3310-0,64%
USD/CZK16,6569-1,22%
USD/CHF0,8910-0,98%
USD/JPY82,3500-0,29%
USD/PLN2,7290-1,39%
USD/RUB28,0779-0,82%
USD/GBP0,6094-0,57%

Updated 20.4.2011 16:26

(Atenţie: datele au întârziere)

Azi e 28.4. 2024
New York 00:52
closed 32:38
Londra 05:52
closed 26:08
Frankfurt 06:52
closed 26:08
Praga 06:52
closed 26:23
Moscova 08:52
closed 23:08
Tokio 13:52
closed 19:08
cz ru hu pl ro si bg en
CAPITAL PARTNERS a.s. E-mail CAPITAL PARTNERS a.s.

Căutare:  

Stockmarket Google Finance Market Watch