Comentarii
ONRC: Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea s-a majorat de 4,5 ori în T1
15.4.2010 09:33
Aproape 20.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru. Potrivit datelor Registrului Comerţului, numărul companiilor care şi-au închis afacerile temporar a acrescut de peste patru ori faţă de perioadă similară din anul trecut. Şi numărul firmelor intrate în insolvenţă a crescut cu aproape o treime, pe fondul accentuării blocajului financiar.
Pe fondul recesiunii, aproape 200.000 de companii din România au pus lacăt pe uşă temporar sau de tot. Tendinţa a continuat şi în primul trimestru din 2010, când aproape 20.000 de firme şi-au suspendat activitatea, în creştere de peste 4 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit
Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Se mai adaugă 10.400 de companii care au cerut dizolvarea sau radierea. Cele mai multe companii care şi-au închis temporar porţile se află în Capitală, în număr de 3.000. Următoarele judeţe în topul suspendărilor de activitate sunt Cluj, Braşov, Bihor, Constanţa şi Timiş, cu peste 800 de firme închise.
Conform legislaţiei în vigoare, o firmă poate alege să îşi suspende temporar activitatea pentru maximum trei ani. Chiar dacă statisticile arată mai rău, acest fapt rezultă din baza de raportare.
Companiile au început să folosească intens alternativa suspendării de activitate în 2009 abia după ce politicienii au lansat ideea introducerii
impozitului minim. În martie 2010, aproape 7.000 de companii şi-au închis temporar porţile, la jumătate faţă de numărul suspendărilor din aprilie 2009.
Pe de altă parte,
ONRC a comunicat că peste 6.200 de companii au intrat în insolvenţă în primul trimestru din 2010, cu un sfert peste numărul din aceeaşi perioadă a anului trecut
Alte comentarii