Şcoala investitorului

CUPRINS:

• Investitorii şi informaţiile
• Ansamblu de reguli privind investiţiile
• Familiarizarea cu posibilităţile reale de investiţii pe pieţele de capital
• Evaluarea investiţiilor pe pieţele de acţiuni în SUA – exemple concrete
• Conexiuni şi forme de intrare a unui subiect pe piaţa de capital
• Obligaţiuni pe piaţa de capital

• Bursa şi tranzacţiile bursiere
• Investiţie contra economisire
• Tipuri de bază de investiţii - risc,beneficiu...
• BCPP (Bursa Hârtiilor de Valoare Praga)
• Sistemul RM
• NYSE
• Nasdaq
• Tipuri de investiţii pe piaţa americană
• Analize de acţiuni
• Diversificarea şi teoria portofoliului
• Operaţiuni şi isntrucţiuni
• Margin
• 10 principii privind activitatea de investiţii
• Impozitarea investiţiilor în RC
• Istoria firmelor
• Indice de concepte

 

Investitorii şi informaţiile

I.Introducere

Pe piaţa de capital (mai precis pe piaţa de acţiuni) investesc investitorii instituţionali şi individuali. Fiecare dintre ei are o viziune specifică despre ceea ce aşteaptă. Dar unele principii sunt comune pentru ambele tipuri de investitori şi în această ordine de idei este posibil a delimita şi o extensiune raţională şi un tip de informaţii, care sunt întrutotul indispensabile pentru un proces dat de decizie asupra investiţiilor.

Băncile, societăţile de asigurări, fondurile de pensii şi investiţii, ca şi investitori individuali, oriunde în lume, angajează specialişti de vârf, a căror sarcină este de a realiza investiţii efective. De aceea, cumpărarea şi vânzarea trebuie să aibă unii parametri specificaţi în prealabil (de exemplu, rentabilitate, risc, termen de scadenţă), şi anume, în primul rând, conform tipului de instrument investiţional.

De la investitorii individuali (dacă deja nu dispun de anumită experienţă legată de investiţii în hârtiile de valoare) nu se poate cere ca, în prealabil, să definească în structura necesară parametri exacţi de investiţie. Fiecare investitor are de altfel o anume viziune asupra locului unde ar trebui să investească banii şi pentru ce perioadă de timp. Bineînţeles, grijii de bani investiţi trebuie să îi dedice singur atenţia necesară, chiar dacă o grijă profesională şi supraveghere ar trebui să-i fie oferită de către societatea de tranzacţionare cu hârtiile de valoare care deţine licenţă de la Comisia pentru Hârtii de Valoare.

Evenimentele curente de pe pieţele de acţiuni necesită o monitorizare complexă de infomaţii din toate sursele posibile. Mai departe, este necesar a studia şi a recunoaşte strategiile posibile de comportament pe pieţele de capital şi de a acţiona ca atare.

II. Portofoliu

Rezumatul informaţiilor de bază oferite de piaţa americană şi sursele publice de informaţii în SUA poate fi accesat simultan cu dumerirea că investiţiile, resp.ansamblul mai multor investiţii diferite – deci portofoliul, ar trebui să aibă două părţi: defensivă, asiguratorie (mai conservativă) şi agresivă, de creştere.

Secţia defensivă este reprezentată în primul rând de hârtiile de valoare cu profit fix - obligaţiunile. Acestea au o siguranţă mai mare şi asigură beneficii regulate corespunzătoare cu ratele dobânzilor şi apără investiţia în faţa devalorizării datorită inflaţiei. În cadrul pieţei de acţiuni, din aceste titluri ma conservative fac parte firmele mari supranaţionale (de exemplu şi cu dividend plătit), care sunt încadrate în indicii principali de acţiuni (de exemplu Dow Jones Industrial, FTSE, Nikkei 225, DAX 30, CAC 40 şi altele).

Componenta agresivă de portofoliu cuprinde în primul rând acţiunile la care se presupune o valorificare multiplă a sumei investite.

Profitull aşteptat al portofoliului este media ponderată a beneficiilor din investiţiile individuale conţinute în portofoliu.

III. Informaţii

Activitatea de tranzacţionarea activă a clienţilor (persoane juridice şi persoane fizice) este posibilă în cea mai mare măsură cu titluri de acţiuni lichide (lichiditatea înseamnă posibilitatea de a cumpăra sau vinde în orice moment acţiunile şi de a realiza această tranzacţie cu un preţ optim). Această axiomă este îndeplinită la bursele americane NYSE, Nasdaq, AMEX.

Un motiv important pentru o tranzacţionare integrală cu acţiunile este şi o informare suficientă, oportună şi echitabilă a investitorilor. O astfel de informaţie, accesibilă tuturor participanţilor de pe piaţă, oferă o privire asupra pieţei, asupra indicilor bursieri principali, permite comparaţia dintre titlurile individuale de acţiuni, sectoare, ramuri etc. Informaţiile sunt necesare cât pentru o analiză fundamentală (date macroeconomice şi date economice privind firmele9, cât şi pentru analizele tehnice ale tuturoro segmentelor peiţei.

Dacă rămânem la analiza fundamentală (fie la nivelul macro sau la nivelul firmei), pe exemplul SUA se poate prezenta selecţia următoarelor indicatori, care ar trebui urmăriţi în mod regulat de către investitori (de către aceia cu mai multă experienţă) iar pentru un agent cu licenţă pentru tranzacţionarea hârtiilor de valoare acest lucru ar trebui să fie ceva firesc:

GDP (gross domestic product)........produs domestic brut

CPI (consumer price index)......indice de preţuri la produsele de consum (de fapt exprimarea inflaţiei)

PPI (producer price index)........indice de preţuri de producţie

Consumer confidence...........indice de credit de consum

Unemployment rate.............rata de şomaj şi alte date aferente

indice ISM..............index Institut od supplied management

Michigan sentiment index.........indice al Universităţii din Michigan, urmăreşte aşteptările viitoare

Durable goods orders.............comenzi de produse cu o perioadă lungă de consum

Housing starts, new home sales.............construcţia şi vânzarea de case noi

Retail sales.....................încasări din vînzările cu amănuntul

 

dacă ne concentrăm asupra unei priviri analitice în cadrul unor firme individuale, pe lângă evoluţia proprie de curs a acţiunii, va fi nevoie să acordăm atenţie cel puţin bilanţului de active şi pasive, îndeosebi comparaţiei nivelului de îndatorare a firmei şi formării de cash flow, în continuare P/E ratio (comparaţia cursului acţiunii şi a profitului pe 1 acţiune). Şi nu în ultimul rând (şi aceasta este valabil pentru agenţii care tranzacţionează hârtiile de valoare) este necesar a monitoriza cursul zilnic al ştirilor privind întreprinderea, cu o reacţie adecvată la caracterul informaţiei despre firmă sau întreaga ramură.

În prezent, exigenţele legate de cunoştinţele despre piaţa de acţiuni sunt în creştere, deoarece aceasta devine mai complicată, mai puţin regulată, pretenţioasă în privinţa timpului şi cere o reacţie mai rapidă a investitorului la stimulentele pieţei.

O soluţie ideală pentru această situaţie obiectivă este o colaborare intensivă între o firmă profesioanlă (în acest caz a societăţii de tranzacţionare a hârtiilor de valoare) şi client. Acesta însă trebuie să fie conştient de relaţia dintre profit şi risc în cazul unor instrumente investiţionale, care sunt din ce în ce mai des utilizate de către persoanele fizice cehe. Acestea trebuie să îşi dea seama că numai o investiţie de lungă durată pe piaţa externă de acţiuni le va aduce profitul cerut în sensul valorificării diferite a mijloacelor de investiţii faţă de produsele bancare obişnuite.

J. Stoulil

 

Ansamblu de reguli privind investiţiile

În cazul în care am vrea să definim anumite reguli generale stricte pentru activitatea de investiţii sau depunere de bani în hârtii de valoare, doar cu greu am putea fi în stare să formulăm astfel de reguli, deoarece fiecare investitor este diferit, are un plan diferit, o atitudine diferită faţă de risc, faţă de profit. Mai mult, mijloacele pot fi investite simplu în mod speculativ (pentru obţinerea unui profit maxim) sau şi printr-un mod sănătos de risc împrăştiat, resp. prin diversificare adecvată. Evoluţia prioprie a pieţei are aici un rol deosebit, ceea ce îi poate obliga pe investitori la o anume modificare a comportamentului lor şi la modificarea regulilor.

În acest sens, prin urmare, este necesar a respecta anumite "porunci", pentru ca investitorul să poată considera realizarea mijloacelor de investiţie pe piaţă ca fiind efectivă.

• Cercetarea relaţiilor personale. Înainte de orice investiţie de bani, trebuie analizate toate împrejurările relevante. Printre ele s-ar putea număra profesiunea, vârsta, situaţia de profit şi proprietate, structura instrumentelor investiţionale realizate până în prezent.
• Ar trebui să fie clar scopul investiţiei, şi anume în sensul răspunsului la întrebarea ce obiective trebuie atinse prin investiţia de bani.
• Perioada de depunere a banilor ar trebui să fie limitată.
• Trebuie luată în considerare situaţia fiscală.
• În dependenţă de scopurile aşteptate, ar trebui stabilite priorităţile. Ce criterii au priritate? Siguranţa, beneficiul, valoarea, lichiditatea? Investitorul nu poate aştepta toate acestea la o singură depunere.
• Conform acestui lucru se va proceda la repartizarea capitalului - asset allocation. Dar divizarea părţilor investiţionale nu ar trebui atomizată.
• Informarea la specialişti. Un sfat obiectiv al unui profesionist la societatea de tranzacţionare a hârtiilor de valoare va fi de un real ajutor. În primul rând trebuie să Vă informaţi iar apoi să investiţi.

J. Stoulil

Evaluarea investiţiilor pe pieţele de acţiuni din SUA (exemple concrete)

O schimbare substanţială a pieţei de acţiuni în SUA (şi în cadrul ei, a sectoarelor industriale concrete şi a titlurilor concrete de acţiuni în special) poate fi urmărită, în perioada anului trecut, pe creşterea indicilor, care sunt urmăriţi din jumătatea lunii martie 2003. În mod concret, Dow Jones Industrial Index (DJIA) s-a ridicat din nivelul său cu cca 7500 de puncte la 10750 de puncte şi indicele tehnologic Nasdaq Composite a ajuns în aceeaşi perioadă din nivelul de cca 1250 de puncte la actualele 2150 de puncte.

Puterea, lichiditatea şi transparenţa pieţei este vizibilă pe performanţa titlurilor concrete de acţiuni încadrate în ambii indici principali. Mai jos sunt trecute acţiunile care, în perioada (februarie 2003 - februarie 2004) au câştigat cel mai mult (TOP 3) şi care au pierdut cel mai mult (FLOP 3).

Index Dow Jones Industrial Average

TOP 3:

Intel +93,10%
McDonald´s +82,50%
Caterpillar +76,20%

Intel (ticker INTC) – firmă de semiconductoare şi chipuri nr.1 în SUA şi în lume. Operează în trei segmente principale. Este vorba de arhitectură de computer (microprocesoare şi chipuri - Pentium), mai departe comunicaţii fără fir (aplicarea procesoarelor şi a chipurilor pentru aparatele telefonice celulare) şi segment propriu de comunicaţie (Ethernet, chipuri de control şi produse optice). 82% din venit provine din arhitectura de computer. Firma are cca 80 de mii de angajaţi în lumea întreagă. Cursul acţiunii se mişcă în prezent în jurul sumei de 31 USD, ceea ce este aproape de două ori mai mult faţă de cursul din aceeaşi perioadă a anului trecut.

McDonald´s (ticker MCD) – reţea de restaurante cu nume mondial, fondată pe contractele de franciză cu întreprinzători independenţi în lumea întreagă. Sortimentul lor şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor, precum şi rezultatele bune au influenţat o creştere semnificativă a în cadrul indicelui DJIA. În prezent cursul se află la aproximativ 26 USD, capitalizarea de piaţă fiind 33 mld USD.

Caterpillar (ticker CAT) – obiectul principal de activitate al firmei este designul, fabricarea şi vânzarea maşinilor şi instalaţiilor pentru construcţii. Firma îşi desfăşoară activitatea în trei domenii: construcţia de maşini (maşini şi utilaje în construcţii, mine, utilaje agricole şi de exploatări forestiere), mai departe diferite motoare (motoare electrice pentru autocamioane, locomotive, vase) şi produse financiare (leasing financiar, împrumuturi, asigurări). Firma are în jur de 69 de mii de angajaţi iar veniturile principale sunt realizate din acitivitatea de construcţii de maşini şi motoare. Cursul acţiunii se mişcă la nivelul de 77,50 USD, ceea ce este o creştere a preţului acţiunii de de cca 76% faţă de anul trecut.

FLOP 3:

Merck Co. - 13,20%
Eastman Kodak - 5,60%
Johnson and Johnson - 0,1%

Merck Co. (ticker MRK) – o firmă farmaceutică cunoscută, care, în perioada urmărită februarie 2003 - februarie 2004 în cadrul indicelui DJIA, avea rezultate cele mai proaste în privinţa valorificării investiţiei. Societatea operează în două segmente, produse farmaceutice (preventive şi terapeutice) şi produse Medco pentru sănătate, adică vânzarea medicamentelor prescrise în cadrul programului de tratament dirijat (în anul 2003 s-a unit cu firma Medco Health Solutions). Nivelul de curs al acţiunii se află acum la 48 USD iar capitalizarea de piaţă a firmei este de 107 mld USD.

Eastman Kodak (ticker EK) – activitatea principală a firmei este concepţia, fabricarea şi vânzarea produselor, materialelor şi a serviciilor de consum, profesionale şi de afişaj medical. Programul de producţie al firmei este divizat în 4 segmente: fotografic, segment medical (firme medicale etc.), mai departe segmentul de afişaj comercial pe lângă altele şi imprimante, scannere) şi altele. În anul 2003 firma a preluat Practice Works, Trophy Radiologie, Laser Pacific Media Corp.şi Algotec Systems. Capitalizarea de piaţă este de 8,2 mld USD iar preţul acţiunii oscilează în jurul sumei de 28,50 USD.

Johnson and Johnson (ticker JNJ) –un gigant farmaceutic care produce un sortiment foarte larg de produse, medicamente şi produse farmaceutice de consum pentru copii şi adulţi. În anii 2002-2003 firma a preluat firmele Fibotec-Virco NV, Obtech Medical AG, Orquest Inc., 3-Dimensional Pharmaceutical Inc., Scios Inc., Link Spine Group. În perioada anuală urmărită, cursul acţiunii, de fapt, nu s-a schimbat, în prezent se află la nivelul de 53,50 USD, capitalizarea de piaţă fiind uriaşă, şi anume de 159 mld USD.

Index Nasdaq 100

TOP 3:
Research in Motion +558,90%
ATI Technologies +263,10%
Sanmina Corp. +254,40%

Research in Motion (ticker RIMM) – o societate făcând parte din ramura tehnologiilor de comunicaţii şi având ca activitate principală designul, fabricarea şi vânzarea inovaţiilor pentru variantele fără fir ale pieţei de comunicaţii mobile. Oferă platformă pentru informaţiile sensibile la timp, cum sunt e-mailurile, SMS, internetul, intranetul etc. Societatea angajează 2000 de oameni, capitalizarea de piaţă fiind de 6,5 mld USD. Creşterea cursului pentru anul trecut fiind impozantă, preţul minim a fost 10,76 USD, preţul maxim la sfârşitul lunii ianuarie 2004 se afla la nivelul de 91,50 USD.

ATI Technologies Inc. (ticker ATYT) - firma este încadrată în societăţile industriale producătoare de semiconductori şi tehnologii. Activitatea de bază este designul şi producerea de grafică 3D, precum şi soluţiile pentru mediile digitale. Firma operează în America de Nord, Europa şi Pacific.Capitalizarea de piaţă a firmei atinge 3,9 mld USD şi evoluţia cursului este de la minimul de 3,72 USD în februarie 2003 până la maximul de 18,45 USD la sfârşitul lunii inuarie 2004. La ora actuală, în firmă sunt angajaţi cca 2000 de oameni.

Sanmina Corp. (ticker SANM) – societatea aparţine sectorului de componente şi instalaţii electronice şi realizează îndeosebi servicii electronice integrate de construcţii de maşini. Acestea se compun în special din designul produsului, sistem complet de producţie, componente, testare şi servis după vânzare. Clienţii principali sunt IBM şi HPQ. Capitalizarea de piaţă atinge valoarea de 6,7 mld USD, numărul de angajaţi fiind de 45000. Evoluţia cursului acţiunilor a început de la preţul de 3,43 USD (la începutul lunii februarie 2003) şi a continuat spre valoarea de 15,51 USD la sfârşitul lunii ianuarie 2004.

FLOP 3:
MedImmune -19,90%
Ryanair Hldgs. - 16,50%
First Health Group - 16,00%

MedImmune (ticker MEDI) – firmă care îşi desfăşoară activitatea în sectorul biotehnologiilor şi angajează cca 1500 de oameni. Se concentrează în primul rând asupra dezvoltării şi vânzării produselor pentru boli infecţioase, reglări de imunitate, oncologie şi medicină de transplantare. În anul 2002 a preluat firma Aviron. Capitalizarea de piaţă atinge aproape 6 mld USD. Bineînţeles, evoluţia cursului nu este favorabilă, deoarece firma, în cadrul indicelui Nasdaq 100, în cursul ultimelor 12 luni, a avut cel mai scăzut randament. Preţul maxim a fost de 42,09 USD în iunie 2003 iar preţul minim de 20,77 USD la sfîrşitul lunii ianuarie anul curent

Ryanair Hldgs. (ticker RYAAY) – societate de transport aerian care îşi are sediul în Dublin în Irlanda şi se concentrează asupra aşa-zisele low-fare flights, adică asupra zborurilor de mică capacitate (scontate). În anul 2003 firma a transportat 11,1 mil. de pasageri şi deţine 41 de avioane. Evoluţia cursului acţiunilor a fost influenţată negativ la începutul lunii februarie anul curent ca rezultat al cercetării UE chiar în domeniul afacerilor cu liniile aeriene de scont. La jumătatea lunii ianuarie 2004, cursul maxim al acţiunilor firmei, în exprimarea anuală, a fost de 58,23 USD, bineînţeles, minimul de 32,28 USD este la începutul lunii februarie anul curent. În firmă lucrează cca 1500 de oameni.

First Health Group Corp. (ticker FHCC) - firma face parte din ramura prestărilor de îngrijiri medicale şi administrare de instituţii. Societatea colaborează cu instituţiile de stat Medicaid prin intermediul serviciilor medicale naţionale integrate (asigurare de sănătate, compensare, administraţie, management medical, inspecţie servicii). Aceste servicii sunt realizate într-o reţea de 4200 de spitale şi clinici. În anul 2003 firma a preluat Health Net Employer Services, WinterBrook HealthCare Management, LLC şi PPO Oklahoma. Numărul de angajaţi atinge cifra de 5500. Capitalizarea de piaţă a firmei atinge 1,9 mld USD. Evoluţia cursului acţiunii a fost uşor negativă, şi anume de la maximul în luna aprilie 2003, aflat la nivelul de 29,34 USD, spre minimul de 17,90 USD la începutul lunii noiembrie 2003. În prezent acţiunea firmei costă cca 20 USD. Capitalizarea de piaţă a firmei este de 2,27 mld USD. Cursul acţiunii, 15 USD se află acum cu aproape 15% mai jos faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

V Praze dne 4.2.2004
Ing. J. Stoulil

Familiarizarea cu posibilităţile reale de investiţii pe pieţele de capital

1. Ce poate fi tranzacţionat în Republica Cehă.

2. O prezentare scurtă a situaţiei financiare mondiale cu evidenţierea unor evenimente istorice interesante: criza politică rusească în vara anului 1998 şi valorificarea bruscă a obligaţiunilor guvernamentale ruseşti, falimentul Enronului şi evoluţia zilnică reală a acestei acţiuni. Evaluarea pieţelor de acţiuni americane şi europene după aproximativ 3 ani de corecţii.

3. Punctul de vedere al investitorilor cehi: aşteptări nereale de profituri uriaşe, indiferenţa şi câteodată şi incapabilitatea de a accepta orice rată de risc / nu există profit fără risc /. Unii clienţi potenţiali aşteaptă literal propoziţia: riscul este minim, profitul 100% pe an.

4. Posibilităţi reale pe piaţă: cîştigul anual pe o acţiune este 5%, dar şi 1000%. Acţiuni conform sectoarelor, gradului de risc…. Se poate specula pe creşterea dar şi pe scăderea cursului hârtiei.

5. Pieţele americane: SUA ca şi economia cea mai puternică, întrutotul orientată asupra randamentului şi profitului, creşterii. FED este pregătit de acţiune / atacul asupra Americii putea foarte uşor cauza colapsul pieţelor americane de capital, FED a luat măsuri razante/. Europa este orientată social, paşii ECB indecişi, inconsistenţi, în EMU (Uniunea Monetară Europeană) sunt multe influenţe politice contradictorii.

6. Analiza fundamentală şi tehnică şi utilizarea ei reală, adică teoria nu este practică. Câştigul pe pieţele de capital este o artă sofisticată, reţeta pentru sosul cu smântănă este în fiecare carte de bucate, dar foarte puţini ştiu să-l facă gustos. / sunt mulţi teoreticieni şi analişti uzurpatori, precum şi paraprofesionişti, dar sunt puţini brokeri trup şi suflet, puţini ca şofranul/.

7. Pieţele de capital sunt o artă, deoarece datele identice şi parametrii identici a două firme diferite pot însemna, la una, o creştere uriaşă iar la alta o cădere uriaşă / 1+1 este câteodată egal cu 2, câteodată rezultatul este 100, altă dată -5 iar în alte situaţii calculul este imposibil /

8. Bill Gates şi achiziţia lui de firme biotehnologice, Warren Buffet, Soros şi lira sterlină.

9. Pe pieţele de capital, întâmplarea nu există, întotdeauna este bine a avea pregătită o investiţie făcută la comandă. În acest scop este necesar a formula în mod clar ce aşteptăm de la investiţie şi ce riscuri suntem gata să suportăm.

10. Pentru casele financiare mari, investitorii mici nu sunt deloc interesanţi.

11. Garanţia profitului poate fi aşteptată la sumele de zeci şi sute de milioane de coroane. În cazul acestor sume, instituţia financiară are posibilitatea de a asigura tranzacţiile sale, ceea ce este foarte scump.

Conexiuni şi forme de intrare a unui subiect pe piaţa de capital

I. Motivul intrării pe piaţa publică de capital

Motivul pentru efectuarea operaţiilor pe piaţa de capital poate fi străduinţa de majorare a activelor financiare şi a patrimoniului, mai departe necesitatea de a se asigura în faţa pierderilor ca rezultat al inflaţiei, în continuare, bineînţeles, dobândirea mijloacelor pentru începutul sau dezvoltarea activităţii de afaceri şi alte motive. Creşterea patrimoniului poate avea bază în sursele cum sunt dobânzile din obligaţiuni, dividendele din acţiuni sau creşterea preţului de piaţă al acţiunilor – hârtiilor de valoare resp. a altor active. În prezent, investitorul (şi îndeosebi cel cu caracter instituţional) are posibilitatea de a alege pe pieţele externe de capital dintr-o scală relativ largă de strategii investiţionale şi depinde doar de el care dintre strategii îşi va alege.

În ceea ce priveşte strategia, este vorba de faptul că nu numai investitorul, dar şi fiecare firmă îşi poate alege o strategie proprie în situaţia când are nevoie să câştige iar ulterior să şi dispună de mijloace financiare corespunzătoare pentru dezvoltarea sa ulterioară în conformitate cu strategia politicii corporative acceptate. În prezent pieţele mature nu trebuie în nici un caz să conteze pe institutul creditului bancar şi este un fapt trist că pe piaţa de capital cehă această constatare nu este deloc valabilă.

Pe pieţele externe, subiectul respectiv poate face rost de mijloace, de pildă, prin emisiune de hârtii de valoare.

II. Intrarea subiectului pe piaţa de capital prin emisiune de obligaţiuni

Dacă îşi alege emisiunea de obligaţiuni, dobândeşte împrumutul pe care trebuie să-l ramburseze într-un termen stabilit în prealabil, şi anume inclusiv profiturile regulate plătite din împrumut - dobânzile. Avantajul este faptul că, faţă de emitentul tranşei de obligaţiuni, aceşti creditori nu au dreptul de a influenţa deciziille de management ale directorilor executivi. Din contră, ca şi dezavantaj poate fi faptul că termenele de rambursare a împrumutului resp. de emisiune a obligaţiunilor pot coincide ocazional cu perioada de moment a "slăbirii financiare " a firmei şi pot adânci problemele ei, dealtfel soluţionabile.

III. Intrarea subiectului pe piaţa de capital prin emisiune de acţiuni

Hai să acordăm atenţie celui de-al doilea caz, când firma decide să emită acţiuni (forma IPO - initial price offering, resp. forma private placement). Aici societatea nu trebuie să îşi facă griji privind necesitatea de achitare a valorii nominale a hârtiilor de valoare şi este chiar scutită de plata dividendelor. Binenînţeles, totul depinde de forma viitoare a structurii acţionariatului.

Se poate deci hotărâ dacă va rămâne şi în continuare o societate privată cu un cerc limitat de proprietari de acţiuni sau dacă acceptă extinderea şi într-o măsură semnificativă o posibilitate mai transparentă de a deveni o societate publică (o anume formă de desachidere a subiectului spre exterior) şi de a a dobândi astfel mijloace mai importante pentru planurile de dezvoltare şi investiţii prin intermediul vânzării publice ori a tuturor acţiunilor emise, ori numai a unei părţi din acestea. Dar intenţia de a oferi spre vânzare publică hârtiile de valoare are şi alte dimensiuni. Noii proprietari ai cotelor de acţiuni pot, pe această cale, dobândi majoritatea şi pot influenţa în mod activ deciziile de management asupra oricăror evenimente din firmă. Este vorba de un fenomen secundar firesc al acestei forme de participare a firmei la evenimentele de pe piaţa de capital (şi este vorba de forma cea mai activă). Dar într-o serie de cazuri, acest principiu general cunsocut duce către unele conexiuni strâns legate de funcţionarea efectivă a întregii întreprinderi. În mod practic, aceasta poate să însemne, de pildă, o posibilitate de întrerupere a conexiunilor actuale cu furnizorul, resp. a conexiunilor cu cumpărătorul sau chiar vânzarea pachetului de acţiuni de siguranţă către concurenţi, precum şi alte cazuri fundamentale. De aceea societatea trebuie să facă o alegere atentă a cercului de acţionari cărora le va vinde acţiunile (sau eventual cine, pe piaţa de capital, se interesează în mod activ de acţiuni) şi dacă are rost străduinţa de intrare proprie pe piaţa publică de capital cu toate alternativele ce decurg din aceasta.

V Praze dne 15.3.2004
Capital Partners,
a.s. J. Stoulil

Obligaţiunile pe piaţa de capital

Prin emisiune de obligaţiuni, emitentul, prin intermediul pieţei de capital, se adresează unui public larg – proprietari ai capitalului disponibil care sunt gata să investească bani în hârtiile de valoare ale emitentului. Prin cumpărare de împrumuturi obligaţionale parţiale sau totale, le oferă emitenţilor credite bancare (în cazul în care băncile iau parte în acest proces). Conform tipului de emitent, scopului împrumutului, garantării acestuia şi altor condiţii, pot fi diferenţiate diferite tipuri de obligaţiuni, de care, de pildă, dispun şi băncile în activul lor.

Obligaţiunile industriale resp. obligaţiunile sunt emise de către întreprinderi, firme. Cu ajutorul lor acestea finanţează capitalul de bază, necesităţile de lungă durată a capitalului circulant iar împrumutul este de obicei folosit pentru rambursarea creditului de scurtă durată sau a creditului de lungă durată primit mai înainte. Bineînţeles, în acest caz, nu este vorba de modul cel mai efectiv de întrebuinţare a noii emisiuni de obligaţii. Creditele pot fi garantate prin gajuri reale în domeniul datoriei funciare sau prin hârtii de valoare.

Obligaţiunile bancare sunt obligaţiuni emise de către instituţiile financiare. În cazul în care obligaţiunile bancare sunt cumpărate pe piaţa de capital de către alte bănci, reprezintă, de asemenea, o tranzacţie de credit activă.

Obligaţiunile de stat şi comunale sunt emise de organele centrale (de exemplu ministerul finanţelor sau banca centrală), de state şi comune cu scopul procurării unor resurese financiare suplimentare pentru acoperirea deficitului bugetar, pentru finanţarea majorităţii proiectelor de investiţii sau perfecţionarea infrastructurii etc.

Cu scopul de a atrage interesul băncilor şi al altor investitori financiari, întreprinderile şi alţi emitenţi au început să emită obligaţiuni cu profit, cu indice şi să ofere împrumuturi cu dobândă variabilă. La obligaţiunile cu profit venitul este asigurat:

a) pe de o parte prin dobândă fixă, dar care este de obicei mai mică decât în cazul celorlalte obligaţiuni cu dobândă fixă,

b) prin participare la profitul societăţii.

Scopul obligaţiunilor cu profit este motivarea celor interesaţi în împrumut. Emitentul este interesat în capital adiţional, dar nu doreşte să participe la proprietate. Proprietarul obligaţiunii rămâne creditor, dar nu devine coproprietar.

O alternativă a obligaţiunilor cu profit sunt obligaţiunile "cu dobândă", doar mobile şi în dependenţă de profitul atins de către emitent.

Obligaţiunile indexate îl protejează pe proprietar în faţa devalorizării împrumutului, situaţie la care se ajunge în timpul inflaţiei. Emitentul se obligă la majorarea valorii nominale a obligaţiei în conformitate cu rata inflaţiei. Astfel se majorează şi venitul din dobândă al obligaţiunii.

La obligaţiunile cu dobândă variabilă, emitentul se obligă la plata dobânzilor conform ratei actuale a dobânzilor de pe piaţa monetară şi de capital (în condiţiile cehe este vorba, bineînţeles, de aşa-zisul benchmark PRIBOR). Aceasta este important pentru stabilizarea cursului obligaţiunii şi apropie obligaţiunea de împrumutul în contul de credit. Împreună cu obligaţiunile scadente la vedere, acest tip de obligaţiuni înlocuieşte necesitatea de efectuare a conversiei dobânzilor.

Obligaţiunile amovibile (convertibile) sunt un tip de obligaţiuni industriale, care pot fi convertite în acţiuni. Dobânda la aceste obligaţiuni este, de regulă, puţin mai mică, deoarece proprietarul cumpără obligaţiunile cu o anumită viziune, adică să le schimbe în acţiuni. Aceste caracteristici măresc cursul obligaţiunii, aşa că, de fapt, creditorii câştigă la nivelul cursului ceea ce pierd la dobândă.

Cursul obligaţiunii este influenţat de faptul că, prin schimbarea lor în acţiuni, proprietarul obligaţiunii parţial evită riscul inflaţiei. În condiţiile de emisiune a obligaţiei se stabileşte modul de schimb, care este de obicei foarte specific, ceea ce reprezintă o influenţă în plus asupra cursului obligaţiunii. Proprietarul are dreptul de a schimba obligaţiunile în acţiuni la momentul maturităţii lor sau în termenele stabilite şi anunţate în prealabil. Procesul de schimbare este un drept, nu o obligaţie. Prin schimbarea obligaţiunilor în acţiuni, creditorul devine acţionar.

Obligaţiunile opţionale le sunt foarte apropiate celor convertibile. Spre deosebire de cele din urmă, cei interesaţi (deci şi instituţiile băneşti) cumpără aceste obligaţiuni cu scopul de a-şi asigura dreptul la luarea acţiunilor, fără ca statutul lor de creditor să dispară. La preluare sunt aplicate raporturi identice sau foarte apropiate celor de la obligaţiunile convertibile.

Obligaţiunile cu risc (junk bonds) sunt obligaţiuni ce poartă un risc substanţial, care pot fi emise de întreprinderile cu o situaţie financiară rea şi de societăţile care preiau o astfel de firmă. Unele subiecte emit astfel de obligaţiuni şi pentru finanţarea acţiunilor de risc. Cursul de emisiune al obligaţiunilor se află mult sub valoarea nominală, deoarece scopul principal este procurarea capitalului pentru însănătoşirea situaţiei financiare a debitorului.

Obligaţiunile prioritare îi oferă creditorului alte avantaje. Avantajul este legat îndeosebi de dreptul prioritar al creditorului la cota de capital în cazul unei eventuale lichidări a întreprinderii (debitorului). În acest sens, aceste obligaţiuni sunt avantajate atât faţă de celelalte obligaţiuni, cât şi mai ales în relaţia cu acţionarii. Eventual pot da dreptul la plata cotei pentru majorarea capitalului societăţii la momentul de maturitate a obligaţiunii.

Obligaţiunile premiale nu sunt, în comparaţie cu celelalte categorii, atât de răspândite. Bineînţeles, pot fi lucrative pentru investitorii financiari care sunt interesaţi în riscuri de venit. Este vorba de obligaţiuni care au o dobândă mai mică. Dintr-o parte a dobânzii, debitorul creează un fond.. O parte din obligaţiuni este trasă la sorţi la termene regulate iar obligaţiunea câştigă un premiu. Proprietarul obligaţiunii câştigătoare înregistrează un venit semnificativ. Din contră, proprietarii celorlalte obligaţiuni primesc o dobândă mai mică iar în ziua de maturitate, valoarea nominală a obligaţiunii. Dar premiile pot fi legate de alte împrejurări (condiţii), de exemplu, premiile îi pot compensa investitorului dobânda mărită din obligaţiunile cu dobândă fixă, şi anume în situaţia în care pe piaţa de capital are loc majorarea ratelor de dobânzi etc.

Obligaţiunile fără cupon (aşa-zise zero bonds) sunt obligaţiunile din care dobânzile nu se plătesc în mod periodic. Se emit la cursul de emisiune, care este mai mic decât valoarea lor nominală. Diferenţa dintre valoarea nominală şi cursul de vânzare (de emisiune) al obligaţiei cuprinde dobândă acumulată şi dobândă din dobândă. Dobânzile îi sunt plătite creditorului cumulativ la rambursarea valorii nominale a obligaţiunii. Obligaţiunile fără cupon sunt desemnate în unele ţări ca şi obligaţiuni premiale.

Toate tipurile de obligaţiuni menţionate mai sus nu sunt reprezentate, pe diferitele pieţe de capital, în egală măsură. Interesul pentru inovaţia instrumentelor de credit în diferitele perioade de timp, diferitele locuri şi situaţii, precum şi străduinţa de a le adapta la condiţiile concrete de tranzacţionare au adus pe lume alte tipuri de obligaţiuni, dintre care unele nu s-au prins sau nu s-au răspândit, ori îndeplinesc un anume rol specific. Prin trăsăturile lor, tipurile marginale de obligaţiuni se apropie foarte mult de segmentul acţiunilor şi într-o oarecare măsură pierd caracterul unei hârtii de valoare pure.

Dar în ceea ce priveşte tipurile principale de obligaţiuni, în activul bilanţului de credit al instituţiilor bancare şi al altor investitori instituţionali, un rol important continuă să ocupe obligaţiunile cu dobândă fixă emise de stat, municipalităţi, instituţii publice şi întreprinderi industriale cu un rating adecvat în exprimarea internaţională, acceptat de agenţiile de rating Standard and Poor´s a Moody´s.

Praga, 15.3.2004

Capital Partners, a.s.
J. Stoulil

1. Bursa şi tranzacţiile bursiere

Din punctul de vedere al conţinutului tranzacţiilor bursiere distingem următoarele tipuri de burse:
- de mărfuri
- financiare
- de servicii
Bursa hârtiilor de valoare este un concept mai restrâns decât bursa financiară. În terminologia curentă distingem următoarele tipuri de burse financiare:
" Bursa hârtiilor de valoare ( aici au loc îndeosebi tranzacţiile ferme cu ajutorul mijloacelor clasice)
" Burse financiare pe termen (aici se realizaează tranzacţiile financiare pe termen, financial futures, stock index)
" Burse de opţiuni (aici se fac tranzacţii cu opţiuni, aşa-zisele option)

Bursa este una din cele mai importante instituţii ale economiei de piaţă. Este foarte des numită "barometrul economiei", şii anume mai ales din punctul de vedere al formării preţurilor de echilibru, al influenţei asupra activităţii de investiţii şi al conjuncturii.

Pe bursa de hârtii de valoare se concentrează nu numai tranzacţiile cu hârtiile de valoare, dar şi oferta şi cererea de capitalul liber.

O activitate bursieră specifică este specularea:

• obiectul principal al speculărilor sunt de obicei acţiunile
• specularea bursieră este o activitate de afaceri bazată pe considerarea unor împrejurări care influenţează bursa şi care dau naştere la mişcările cursului, ceea ce întreprinzătorul de bursă foloseşte în avantajul său.
• speculantul de bursă cumpără hârtiile de valoare pentru câteva ore sau zile (speculare de zi), pentru câteva săptămâni (speculare de scurtă durată) sau pentru câteva luni ( speculare de lungă durată ), cu scopul de a le vinde cu profit.

Specularea de bursă are două forme:

• speculare pe creşterea cursului - HAUSSISTUL, cumpără hârtiile de valoare pe baza aşteptării creşterii cursului hârtiilor de valoare la termenul de livrare, deci el le va putea vinde pe un curs mai mare. Tauri - bulls
• speculare pe căderea cursului - BAISSISTUL, aşteaptă scăderea cursului, de aceea vinde hârtiile de valoare pentru ca, la o anumită dată să le cumpere înapoi pe un curs mai scăzut. Urşii - bears.

Economia de piaţă nu se poate concepe fără speculare. Întreaga activitate economică este bazată pe dobândirea profitului. Specularea ajută la stabilitate şi corecţie de preţuri.

Bursa este o şcoală pentru fiecare om de afaceri. Pentru prezenţa în tranzacţiile de bursă a fost şi este valabilă "regula de aur": "Cine are bani puţini sau câştigaţi din greu să nu meargă la bursă, de asemenea, să nu meargă acela care are nervi slabi şi cine, la orice cădere, nu poate dormi. Bursianul trebuie să se obişnuiască nu numai cu câştig uşor de bani, dar şi cu o pierdere uşoară".

În prezent în lume există aproximativ 150 de burse de hârtii de valoare, dintre care doar 15 au un caracter mai important. Cele mai importante sunt New York Stock Exchange (NYSE),

The International Stock Exchange London, Tokyo Stock Exchange.

Alte burse importante - Frankfurt, Paris, Amsterdam, Curych, Sydney, Singapore, Hon-Kong.

Preţul de bursă:

Ca şi orice alt preţ, se formează pe bază de cerere şi ofertă.

La orice hârtie de valoare putem distinge următoarele valori:

• valoare nominală
• valoare internă
• valoare de profit
• valoare de piaţă

Valoarea nominală: este suma trecută pe hârtia de valoare.

Valoarea internă a acţiunii: este cota de participare la societatea de acţiuni propriu-zisă, care, din punct de vedere tehnic, se poate constata ca şi situaţie a capitalului net al societăţii pe acţiuni.

Valoarea nominală a obligaţiunilor: înseamnă evaluarea obligaţiei debitorului, care îi va fi plătită la termenul de scadenţă.

Valoare de rentabilitate: exprimă valorificarea capitalului depus în hârtiile de valoare.

Tranzacţii bursiere:

După modul de soluţionare – tranzacţii pentru executare

- tranzacţii directe

După momentul temporal al tranzacţiei realizate

- tranzacţii prompte – în cazul tranzacţiilor prompte hârtiile de valoare sunt livrate încă în aceeaşi zi sau la câteva zile după încheierea tranzacţiei (3-4zile).

- tranzacţii pe termen - se realizează numai după temenul dinainte convenit sau în termenul stabilit de regulile de bursă.

Tranzacţiile pe termen sunt legate de un risc substanţial şi sunt obiectul speculării. În cazul acestor tranzacţii, riscul pierderii este nelimitat. Acest neajuns este îndepărtat pri aşa-zisele Tranzacţii premiale.

Tranzacţiile premiale se împart în:

• tranzacţii premiale cu premiul pentru preluare
• tranzacţii premiale cu premiul cu expediere
• tranzacţii premiale de dont, pentru preluare sau expediere
• tranzacţii premiale duble pentru preluare sau expediere
• tranzacţii de stelaj
• tranzacţii multiple

2. Investiţie contra economisire

Economisirea

• Este păstrarea banilor destinaţi pentru consum de scurtă durată, într-un cont curent sau pe termen, deschis la bancă.
• La economisire, dobânda este de regulă atât de mică, încât după scăderea impozitului şi a inflaţiei, suma economisită, în valoarea ei reală, în cursul timpului erodează, adică valoarea sumelor economisite exprimată în cantitatea de marfă, care s-ar putea cumpăra pentru suma economisită, scade. " De exemplu, în SUA, în perioada 1975-1994, profitul din depunerile bancare, după scăderea inflaţiei şi a impozitului, a fost de1,85%.
• Din aceste motive, economisirea nu este potrivită pentru o păstrare îndelungată a banilor şi creşterea reală a mijloacelor acumulate.
• De economisire nu se leagă riscurile de curs, dar foarte reale sunt riscurile de bonitate ale instituţiei la care se află sumele economisite pentru investitiţie.
• Investitorul acceptă în mod conştient riscul ca, în orizontul îndepărtat, să dobândească profituri mai mari.
• Doar prin investiţii este posibil a proteja în faţa inflaţiei mijloacele acumulate şi a atinge creşterea lor reală.
• Există o relaţie foarte strânsă între rentabilitate şi risc – cu cât de mari sunt şansele de profit, cu atât de mare este riscul pe care trebuie să îl preia investitorul. Preluarea riscului este preţul plătit pentru un profit mai mare.
• Riscurile investiţionale pe pieţele de capital dezvoltate ( Europa de Vest, America de Nord, o parte din Asia) sunt foarte bine exprimabile în cifre.
• Formarea unei strategii investiţionale sigure este ajutată nu numai de seriile istorice de statistică de bună calitate, care în SUA îşi au începuturile în anii douăzeci şi în Europa în anii cincizeci, dar şi pe cercetarea ştiinţifică în domeniul teoriei moderne a portofoliului.

3. Tipuri de bază de investiţii - riscul,profitul şi lichiditatea

Fiecare om se poate hotărâ dacă îşi va cheltui banii pentru obiecte de consum imediat sau pentru obiecte pe care doreşte să le schimbe în viitor în bani. În acest caz el devine investitor. Investiţia înseamnă că astăzi renunţ la ceva cu scopul de a câştiga ceva în viitor. Valoarea viitoare este întotdeauna nesigură, de aceea activitatea de investiţii întotdeauna trage după sine riscul.

În general putem distinge două tipuri de investiţii - reale şi financiare. Investiţiile reale sunt legate de un obiect concret, întreprindere sau activitate de afaceri şi au caracter de utilizare de lungă durată. Investiţiile financiare servesc la formarea capitalului de investiţii.

De cele mai multe ori, printre investiţiile financiare se numără:

• Depunerile băneşti (carnete de economii, contul curent, cont de virament, cont pe termen, cont de devize)
• Certificate de depoziti (foi de depunere)
• Obligaţiunile – bonuri de tezaur, obligaţiuni de stat, de întreprindere şi comunale, scrisuri ipotecare
• Acţiunile
• Poliţele de asigurare şi rente din asigurare pe viaţă
• Cambii
• Co-asociere financiară (asociat dormant, participare în societăţi comerciale)
• Investiţii de portofoliu (titluri de participare)
• Hârtii de valoare derivate ( futures, opţiuni, bonuri de opţiuni)

Depunere de bani – depunere de bani gheaţă în contul instituţiei băneşti, adică bănci. Unul din avantaje este manipularea relativ rapidă cu mijloacele depuse în aceste conturi, dezavantajul fiind dobânda anuală foarte mică. Riscul în cazul acestor depuneri este relativ mic, deoarece, de regulă, ele sunt asigurate conform legii.

Certificatele de depozit – hârtie de valoare emisă de bancă sau casă de economii. Prin această hârtie de valoare, emitentul confirmă că investitorul a depus la bancă (casa de economii) o anumită sumăî de bani pentru o anumită perioadă de timp şi pentru o anumită dobândă. Dat fiind faptul că pe ele nu este trecut numele proprietarului, acestea pot fi tranzacţionate.

Obligaţiunile – hârtie de valoare de care se leagă dreptul proprietarului de a cere rambursarea sumei datorate în valorile nominale şi plata beneficiului la un anumit termen, precum şi obligaţia persoanei, care este îndreptăţită a emite obligaţiunea, de a îndeplini obligaţiile date. Una din formele obligaţiunii este şi cambia.

Acţiunea – hârtie de valoare de care se leagă drepturile proprietarului de a participa la conducerea societăţii, la profitul ei şi la capitalul rămas în cazul desfiinţării societăţii. Unul din drepturile importante ale acţionarului este dreptul la o parte din profitul anual, adică dividend. Acţiunile sunt tranzacţionabile foarte uşor, în special dacă sunt emise la purtător (nu pe nume).

Poliţele de asigurare şi rentele pe viaţă – diferite tipuri de poliţe de asigurare, fiecare putându-şi alege tipul cel mai potrivit. Poliţele de asigurare sunt oferite nu numai de societăţile de asigurări, dar şi de fondurile de pensii.

Cambia – hârtie de valoare de scurtă durată, tranzacţionabilă, care reprezintă o promisiune unilaterală privind plata de bani fără nici un fel de rezerve juridice. În fond este vorba de oferta unui împrumut individual, care este acompaniată de eliberarea unui înscris privind împrumutul oferit. Cambia este unul din tipurile de obligaţiune.

Co-asociere financiară – cineva cu depunerea sa de capital ia parte la activitatea de afaceri a unei alte persoane pentru o cotă de participare la profit şi pierdere, ceea ce este stabilit prin contract.

Investiţii de portofoliu – divizarea mijloacelor băneşti într-un ansamblu de anumite investiţii reale şi financiare. Semnificaţia divizării resurselor băneşti este străduinţa de a diviza riscurile de investiţii în diferite domenii, independente unele de altele.

Hârtii de valoare derivate – aşa-zisele derivate sunt tranzacţii cu hârtiile de valoare. Apar pe bază de contracte privind tranzacţiile viitoare de acţiuni, obligaţiuni etc. Dacă sunt transferabile, se tranzacţionează pe pieţe speciale.

Tipurile de investiţii financiare pot fi împărţite, conform rentabilităţii, în două categorii de bază:

Investiţii cu profit fix şi investiţii cu profit variabil.

Certificatul de depozit al acţiunii
Bonurile de tezaur
Cont bancar
Cambia
Obligaţiuni

Conform unei alte clasificări, investiţiile se împart în "purtătoare de dobândă" – adică cotate pe baza profitului din dobândă sau "fără dobândăí" – adică cotate pe bază de scont:

Investiţii purtătoare de dobândă
Investiţii fără dobândă
Certificat de depozit Accept bancar
Obligaţiuni obligaţiuni fără cupon
Cont bancar Cambia
Obligaţiuni cu rată fixă Bonuri de tezaur

La fiecare investiţie, investitorul urmăreşte câţiva factori:

• mărimea investiţiei sale şi evoluţia aşteptată
• profitul aşteptat
• mărimea riscului
• rata aşteptată a lichidităţii

Profitul – toate veniturile care îi curg investitorului din investiţie din momentul în care a depus mijloacele, până în momentul ultimei sume posibile primite din această investiţie.

Riscul – gradul de nesiguranţă legat de profiturile aşteptate din investiţie.

Lichiditate – rapiditatea cu care investitorul este capabil a schimba investiţia sa înapoi în mijloace băneşti în numerar.

Toate aceste puncte de vedere sunt interdependente şi de aceea trebuie luate în consideraţie toate laolaltă. Bineînţeles, cazul ideal este atunci când investiţia aduce un profit maxim, prezintă un risc minim şi o lichiditate maximă. În mod real însă, aceşti trei factori, într-o măsură substanţială, se reprimă unul pe altul. Investiţia promiţând profituri mari este de obicei foarte riscantă (de exemplu acţiunile, opţiunile), din contră, o investiţie sigură aduce un profit mic (de exemplu depunerile pe termen).

Scopul principal al activităţii de investiţie este dobîndire de PROFIT. Dar timpul este în acest sens un factor foarte important. De aceea este necesar a face distincţie între profitul istoric şi cel aşteptat.

Profitul istoric - ex-post, deci profitul care a fost sau care putea fi obţinut prin investiţie în trecut.

Profitul aşteptat – valorificarea mijloacelor financiare aşteptată de către investitor în perioada viitoare. Este vorba de un profit prognozat, obţinerea lui fiind nesigură.

În general, beneficiul cuprinde două componente – venituri regulate din instrumentele de investiţii, în formă de dobânzi sau dividende şi profit din capital (pierderi), ceea ce este diferenţa dintre preţul de vânzare-cumpărare a instrumentului de investiţii şi preţul pe care poate fi sau a fost vândut.

Pentru calculul ratei de profit este importantă desfăşurarea în timp a tuturor profiturilor din investii. Este bine a diviza profiturile totale în perioade de timp mai scurte (de exemplu ani) în beneficii anuale. De la acestea se scad costurile curente neinvestiţionale cum sunt, de exemplu, costurile de regie şi proviziile şi mai departe taxele şi redevenţele, care au apărut, în legătură cu investiţiile, în anul respectiv. După scăderea acestor componente se obţin profituri anuale nete.

Partea opusă a activităţii de investiţie este RISCUL. În fond este vorba de pericolul că investitorul nu atinge profitul aşteptat. Benefiiciile aşteptate identice pot fi legate de riscuri diferite. În principiu, fiecare activitate tranzacţională este legată de o anumită rată de risc.

Ibbotson Associates Inc. ,în anul 1995, au calculat cum ar creşte investiţia de 1 USD din anul 1926 până în anul 1994, în cazul în care s-ar investi în diferite investiţii financiare cu o rată diferită de risc şi dacă am reinvesti toate profiturile înapoi. Aceste portofolii oferă rate diferite de risc.

Printre factorii de bază care influenţează riscul investiţiilor se numără:

Riscul dobânzii – datorită faptului că se schimbă nivelul ratelor de dobândă, se schimbă rata de profit a instrumentelor investiţionale. De exemplu, în cazul creşterii ratelor de dobânzi se ajunge la scăderea preţului hârtiilor de valoare.
Risc de piaţă – influenţează fluctuaţia profitabilităţii ca rezultat al schimbărilor de pe piaţă (recesiune, şocuri politice, schimbări de preferinţe ale consumatorilor). Mai important este acest risc pentru acţiuni.
Risc de inflaţie – inflaţia ridicată poate cauza obţinerea de către investitor a unui profit negativ.
Risc antreprenorial – problemele concrete ale unor ramuri sau firme
Risc nesistematic – adică, prin investiţie într-un titlu, riscul creşte iar prin diversificare, din contră, scade.

Risc monetar – în cazul investiţiilor în hârtii de valoare străine clientul este expus la risc monetar (şi la şansă)

Riscul pieţelor de acţiuni şi timpul

• Dacă vorbim despre un portofoliu de investiţii diversificat, atunci fluctuaţia în valoarea portofoliului încă nu înseamnă pierdere.
• Investitorul nu trebuie niciodată să cedeze panicii şi să facă o greşeală fatală, cum este vânzarea titlului în momentul când piaţa se prăbuşeşte. Din istorie ştim că, după cădere, pieţele de acţiuni s-au redresat întotdeauna.
• Dacă pornim de la faptul că economia mondială, la fel ca şi în trecut, va creşte în continuare, evoluţia pe pieţele de acţiuni va reflecta această creştere.
• Graficele următoare ilustrază mediile de profitabilitate pe cinci şi cincisprezece ani la S&P 500. Se poate vedea că unica perioadă de criză reală a fost spre sfârşitul anilor 20 ai acestui secol. Ca rezultat al cercetărilor profunde, astăzi există un punct de vedere general că a fost vorba de o situaţie excepţională, care, pe lângă altele, a fost cauzată de o politică greşită a băncii americane centrale Fed.
• În acea vreme, Fed, printr-o politică extrem de restrictivă, literal a împins economia americană şi mondială într-o criză adâncă. Aceste greşeli nu se vor mai repeta. De exemplu, în timpul ultimei crize mari pe pieţele de acţiuni în anul 1987, preşedintele Fed-ului american a declarat că va scălda economia americană în bani, pentru a evita reacţia în lanţ a influenţei căderii de acţiuni asupra economiei reale. În următorii câţiva ani, pieţele de acţiuni s-au redresat şi au compensat pierderile din trecut.
• Riscul creşte odată cu lungimea timpului investiţiei
• Riscul de piaţă este de scurtă durată
• Beneficiul anual al instrumentelor pieţei de capital sunt o viziune de foarte scurtă durată asupra ratei lor de risc.
• Investitorii de succes ştiu că riscul de piaţă este un risc de scurtă durată. Acest risc scade în mod dramatic, dacă investim într-un orizont de timp de 5 şi mai mulţi ani.
• Dacă ne uităm la perioada de investiţii de15 ani, aflăm că din anul 1926 nu există nici măcar o singură perioadă investiţională cu astfel de lungime, în care investitorii ar avea pierderi.

Graficul ilustrează pierderile probabile în perioada 1926-1999, legate de lungimea investiţiei.

Ultimul factor important pentru considerarea investiţiei este LICHIDITATEA. Este vorba de capacitatea investiţiei de a se transforma în bani, foarte uşor şi cât mai rapid, cu un risc cât mai mic de pierdere din valoarea ei. Instrumentele investiţionale au un grad diferit de lichiditate pe pieţe diferite. Ca foarte lichide sunt considerate pieţele de devize, pieţele derivatelor financiare (opţiunile, futures), ale obligaţiunilor de stat şi ale celor mai tranzacţionate acţiuni, în primul rând pe pieţele mondiale din USA şi Marea Britanie.

Lichiditatea se măsoară ca nivelul costurilor tranzacţionale legate de transformarea investiţiei în bani. La instrumentele financiare aceste costuri sunt în general joase (1 - 2 %), în timp ce la investiţiile nefinanciare se mişcă între 5 şi 25 %. Redevenţa pentru vânzarea hârtiilor de valoare este mai mică decât pentru vânzarea imobilelor.

Deci fiecare investitor ar trebui să înţeleagă că nu există investiţie la care ar putea obţine un profit maxim cu risc zero şi lichiditate maximă. Dar poate fi găsită investiţia care cuprinde în sine un fel de raport optim al tuturor celor trei factori.

BCPP (Bursa Hârtiilor de Valoare Praga)

Tranzacţiile se efectuează pe piaţa centrală sau în blocuri de hârtii de valoare.

Hârtiile d valoare pe piaţa centrală se tranzacţionează pe patru pieţe:

• piaţa principală
• piaţa secundară
• piaţa liberă

Pieţele principale şi cele secundare sunt pieţe de prestigiu, pe care sunt plasate hârtiile de valoare de cea mai bună calitate. Decizia de primire a hârtiilor de valoare pe aceste pieţe o face consiliul de bursă pentru cotaţii, care consideră foarte atent situaţia economică generală a emitentului şi evaluează calitatea hârtiei de valoare emise de acesta. În acelaşi timp, emitentul are obligaţia de a informa bursa, iar prin intermediul ei, publicul de investitori, asupra rezultatelor sale economice şi situaţia financiară actuală. După acceptarea pe piaţa principală sau cea secundară, emitentul are obligaţia de a-i prezenta bursei informaţii economice trimestriale şi informaţii periodice, care pot influenţa cursul hârtiei de valoare. Intreprinderile de pe piaţa liberă nu au aceste obligaţii. Dar în acest caz, bursa nu preia nici un fel de obligaţii şi nici nu garantează pentru pagubele apărute ca rezultat al lipsei de informaţii.

Pe piaţa promptă a bursei se pot încheia trei tipuri de tranzacţii :

• tranzacţii cu participarea formatorilor de piaţă (SPAD)
• tranzacţii automate:
• tranzacţionare la preţ fix (denumită în continuare "aucţiune")
• tranzacţionare curentă la preţ variabil (denumită în continuare "curentă")
• tranzacţii bloc

Tranzacţiile automate şi SPAD sunt parte integrantă a pieţei de formare a cursului sau a pieţei centrale.

Tranzacţionare în sistemul de sprijinire a pieţei de acţiuni şi obligaţiuni (SPAD)

SPAD este bazat pe utilizarea funcţiei formatorilor de piaţă (în continuare numai TT (FP)). TT este membrul bursei care a încheiat cu bursa un contract de executare a activităţii de FP pentru anumite emisiuni. Numărul de FP pentru o emisiune şi numărul de emisiuni pentru un FP nu sunt limitate. Tranzacţionarea se face în aşa-numitele loturi, ceea ce este unitatea de tranzacţionare. Tranzacţionarea în SPAD este divizată în două faze - deschisă şi închisă.

SPAD – faza deschisă (de la 9:30 până la 16:00)

Pe parcursul întregii faze deschise, toţi FP sunt obligaţi a face publice cotaţiile lor (adică preţurile de cumpărare şi vânzare) pentru emisiuni, pentru care îşi desfăşoară activitatea FP. FP are oricând dreptul de a schimba cotaţia sa, dar aceasta nu poate fi anulată fără motive temeinice. Pe baza acestei cotaţii, pentru fiecare emisiune, se stabileşte în mod continuu cea mai bună cotaţie (adică cel mai mare preţ de cumpărare şi cel mai mic preţ de vânzare). Tranzacţiile pot fi încheiate numai în cadrul extensiunii aprobate, care la ora actuală este limitată de cea mai bună cotaţie extinsă cu 0,5 % în ambele sensuri.

În cazul în care media aritmetică a extensiunii aprobate deviază cu mai mult de 20 % de la media aritmetică a extensiunii aprobate, care a fost stabilită la începutul fazei deschise, cotaţiile FP pentru emisiunile date încetează a fi obligatorii până la revocare. În continuare, tranzacţiile pot fi încheiate doar în cadrul ultimei extensiuni aprobate.

SPAD – faza închisă (de la 7:30 până la 9:30 şi 17:00 până la 20:00)

În cursul acestei faze, FP nu au obligaţia de cotare. Tranzacţiile pot fi încheiate în cadrul extensiunii aprobate, care este delimitată de cea mai bună cotaţie în momentul terminării fazei deschise cu adăugare de 5 % în ambele sensuri. În această fază, ordinele neîmperecheate cad în momentul terminării fazei.

Pentru toate emisiunile încadrate în SPAD, acest sistem este sistem formator de curs. Cursul de închidere este stabilit ca şi media aritmetică a extensiunii aprobate valabile în momentul terminării fazei deschise. Pentru hârtiile de valoare destinate tanzacţiunii în SPAD nu este posibil a încheia tranzacţii directe cu blocuri de hârtii de valoare, cu excepţia tranzacţiilor supralimită, care prin volumul lor depăşesc limita stabilită de bursă.

Tranzacţii curente la preţ variabil (regim continuu) (de la 9:25 până la 15:55)

În cadrul zilei de bursă, se leagă de aucţiune. În cazul acestui mod de tranzacţionare, tranzacţiile se încheie pe baza plasării continue a comenzilor. În dependenţă de cerere şi ofertă imediate, are loc stabilirea continuă a cursului hârtiilor de valoare, care este întotdeauna egal cu preţul ultimei tranzacţii încheiate. Prin formarea de perechi de comenzi se aplică principiul priorităţii de preţ şi în continuare al priorităţii de timp. Preţul de deschidere este egal cu preţul stabilit pentru hârtia de valoare în cadrul aucţiunii.

Tranzacţionare la pre